Ati stiut ca "se intampla cu mult timp in urma"

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ati stiut ca "se intampla cu mult timp in urma"

Mesaj  Alex la data de Lun Feb 16, 2009 9:16 pm

Wir haben großes Heimweh gehabt und haben geweint, das haben wir gemacht, geweint, viel geweint und großes Heimweh haben wir gehabt. – Am avut mare dor de casă şi am plâns, asta am făcut, am plâns, am plâns mult şi mare dor de casă am avut.

Anna Frombach îşi deapănă amintirile.

„Pentru noi războiul nu se terminase – Civilişti germani în lagăre ruseşti” s-a intitulat o emisiune a postului de radio Deutschlandradio Kultur, din 20 iunie 2008, ora 19.15, deci la o oră foarte bună de emisie. Feature-ul a fost realizat de Agnes Steinbauer. Pentru această emisiune de 43 de minute realizatoarea a intervivat atât oameni de ştiinţă cât şi persoane încercate. Din ultima categorie face parte şi Anna Frombach.

Moderatoarea Renate Fuhrman a prezentat-o pe martora drept o femeie născută în anul 1923, fiind membră a minorităţii germane din România. A fost ridicată în satul ei Giarmata de către militari ruşi şi români cu scopul de a fi deportată. La 2 februarie 1945 a ajuns în apropiere de Krivoi Rog, în lagărul Bolşevic nr. 1403, unde trebuia să presteze trei ani de zile muncă forţată.

Emisiunea a început chiar cu o mărturisire a Annei Frombach: După aceea am visat de multe ori. De multe ori auzeam voci de bărbaţi: davai, davai, adică dă-i drumu, dă-i drumu. Şi ceva mai târziu cu un glas care nu-i ascundea mânia: La ora 11 au venit părinţii noştrii şi ne-au spus să ieşim, căci ofiţerii ruşi au spus că acolo unde nu-i găsesc pe tineri îi iau pe părinţi. Asta a fost exact la 14 ianuarie 1945. La acea dată ridicata avea 22 de ani, a precizat prezentatoarea emisiunii.

În Germania problema deportărilor de civilişti germani în lagăre de muncă forţată pe teritoriul Uniunii Sovjetice a fost până acum o problemă marginală pe ancheta de zi a istoricilor, ca să nu spun tratată superficial sau chiar ignorată. Acolo au fost prezente mai mult prizonierii de război şi mai târziu refugiaţii germani care au fugit cu milioanele înaintea Armatei Roşii. Cu deportările în Uniunea Sovietică s-au ocupat doar jurnalişti şi istorici originari din România, ca de exemplu Luzian Geier, născut la Giarmata şi fost redactor la ziarul timişorean NEUE BANATER ZEITUNG.

Acum Ute Schmidt, sociolog, politolog şi şefa-proiect a Asociaţiei de Cercetare Statul–SED ( Sozialistische Einheitspartei Deutschlands - Partidul Socialist Unit al Germananiei) la Universitatea Liberă din Berlin, vrea să închidă această lacună în istoria germană contemporană. A găsit în Pavel Poljan de la Institutul Geografic al Academiei de Ştiinţe din Moscova un colaborator specializat în această materie. Începând din anii 1990 sunt accesibile şi arhive centrale şi regionale din Federaţia Rusă, în care mai zac multe informaţii pe această temă.

Numărul deportaţilor nu este cunoscut. Estimările oscilează între 270.000 şi 750.000. Istoricii vorbesc de patru grupe diferite de oameni deportaţi: 1.) din sudestul Europei – Iugoslavia, România, Cehoslovacia şi Ungaria, 2.) din provinciile de est ale Reichului – cu precădere Prusia de Est, 3.) refugiaţi prinşi de trupele sovietice şi 4.) membri ai organizaţiei Wehrwolf – ultimii recrutaţi ai lui Hitler, copii şi bătrâni. Ei au fost arestaţi în fosta zonă de ocupare sovietică, mai târziu RDG, şi internaţi în lagăre speciale în Uniunea Sovietică. Deportaţii din Europa de Sudest au fost concentraţi în ca. 150 de lagăre din Ucraina, în special în Regiunea Doneţk. Deportaţii au trudit în mine, intreprinderi din industria grea, pe şantiere, colhozuri şi în silvicultură.

Şi Anna Frombach a muncit pe un şantier şi îşi aminteşte: Trebuia să adunăm nisip pe grămezi, ca maşinile de transport să nu traverseze toată groapa de nisip. Ăştia au construit blocuri mari. Şi acolo a fost mult distrus. Deci a fost greu. Noi am lucrat şi acasă, dar nu aşa ceva.

O treime dintre deportaţii au fost femei. Ele au suferit de pe urma alimentaţiei proaste, au fost necorespunzător îmbrăcate, adăpostirea şi igiena au fost catastrofale. Şi toate astea în condiţii de muncă fizică grea. Multe femei au murit de distrofie şi tifos. Istoricii vorbesc de lagăre în care au murit jumătatea femeilor internate. Brigadiera a spus că nu vom merge acasă dacă nu îndeplinim norma.

Ute Schmidt susţine teza că ruşii n-ar fi urmărit prin această acţiune vreo pedepsire a vinovaţilor de război, ci au fost interesaţi doar de forţă de muncă disponibilă, ieftină şi fără orice drepturi. Prin această acţiune sovieticii au ignorat dreptul internaţional, exact ca înainte naziştii prin deportările civiliştilor ruşi în lagărele de muncă din Reich. Aşa numita Ordine de Război de la Haga, din anul 1907, reglementează în articolul 50: Nici o pedeapsă în bani sau de altă natură poate să fie decretată asupra unui popor întreg pentru faptele săvârşite de unii. Iar articolul 46 consemnează: Cinstea şi dreptatea familiei, viaţa cetăţenilor şi proprietatea privată trebuie respectate.

Anna Frombach povesteşte: Nemeţki la Hitler. Asta am avea de datorat lui Hitler, ne-au spus, acesta a distrus tot şi noi trebuie să reconstruim. Munca pe colhoz a fost pentru ea încă perioada cea mai „bună”. Totuşi a suferit de subalimentaţie, dogoare, ger şi gângănii.

În anul 1948 martiriul Annei Frombach a luat sfârşit. Împreună cu majoritatea deportaţilor a fost lăsată la vatră. Acasă au aşteptat-o alte surprize nu prea plăcute. Amintirile triste au rămas: Atunci românul ne luase tot, tot ne-a luat, tot pământul, toate viile, casele, mama mai avea voie să locuiască în ea, toţ oamenii au locuit în ele, dar plăteau chirie. Tata a murit la 11 aprilie 1945. Mama a povestit atunci că au venit acasă, după ce ne duseseră la Timişoara, şi s-au culcat atunci şi tatăl meu nu s-a mai sculat niciodată. Aşa că nu l-am mai văzut niciodată. Din comuna bănăţeană Giarmata erau deportate 834 de persoane: 453 de femei şi 381 de bărbaţi. În anul 1995 a apărut în Germania prin iniţiativa Comunităţii Satului Natal Giarmata (Heimatortsgemeinschaft Jahrmarkt) o broşură dedicată acestui eveniment, cu dimensiuni istorice, care a lăsat răni adânci şi în comunitatea şvăbească din această comună. Multe cicatrice au rămas în sufletele victimelor pe tot timpul vieţii. 29 de femei şi 102 de bărbaţi nu s-au mai întors în satul natal, osemintele lor odihnindu-se în pământul ucrainean.
În anul 1985 Anna Frombach a părăsit definitiv casa părintească din strada Nouă şi a emigrat în Germania. Astăzi, în etate de 85 de ani, trăieşte într-o casă cu regim de îngrijire din oraşul bavarez Ingolstadt. Ansamblul de clădiri a fost construit de Organizaţia de Întrajutorare a Şvabilor Bănăţeni din Germania (Hilfswerk der Banater Schwaben). Mulţi dintre oamenii în vârstă care trăiesc acolo o viaţă cu caracterul sătesc bănăţean îşi reîmprospătează amintirile frumoase în dialectul lor şi rememorează cele neplăcute (războiul, deportările în Uniunea Sovietică şi în Bărăgan) printr-o ceremonie anuală, ţinută la 14 ianuarie într-una din curţile ansamblului, în faţa unui obelisc dedicat „morţilor noştrii”
avatar
Alex
Admin

Mesaje : 5
Data de înscriere : 16/02/2009

Vezi profilul utilizatorului http://giarmata.forumz.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum